Certificatul de urbanism pentru Roșia Montană a fost anulat de instanță

Certificatul de urbanism pentru Roșia Montană a fost anulat de instanță
Tribunalul Cluj a anulat, printr-o sentință definitivă, certificatul de urbanism eliberat de Consiliul Județean Alba pentru Roșia Montană Gold Corporation (RMGC).
Publicat: 15/02/2012, 11:13
Actualizat: 19/02/2012, 17:29

Tribunalul Cluj a anulat, printr-o sentință definitivă, certificatul de urbanism eliberat de Consiliul Județean Alba pentru Roșia Montană Gold Corporation (RMGC).

Petru Urs, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Cluj, a declarat, luni, că judecătorii Secției Contencios Administrativ a Tribunalului Cluj au admis, vineri, acțiunea promovată de Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu (ONG care dezvoltă programe pentru protejarea mediului) și au dispus anularea certificatului de urbanism pentru Roșia Montană Gold Corporation.

Într-un comunicat de presă transmis, luni, de Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu se precizează că acest certificat era necesar RMGC pentru continuarea procedurii de evaluare a impactului asupra mediului (EIM).

"Certificatul de urbanism 78/2006 a fost obținut de către RMGC de la Consiliul Județean Alba în aprilie 2006 pentru a continua procedura EIM pentru proiectul minier Roșia Montană. A fost eliberat în ciuda faptului că certificatul de urbanism anterior (cu numărul 68/2004) era la acel moment și este încă suspendat printr-o decizie judecătorească irevocabilă", se precizează în comunicat.

Pe de altă parte, Compania Roșia Montană Gold Corporation a anunțat că va ataca cu recurs decizia Tribunalului Cluj.

Reprezentanții Roșia Montană Gold Corporation susțin că hotărârea Tribunalului Cluj se referă la un document expirat, dar își rezervă dreptul de a contesta această hotărârea, pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

Într-un comunicat transmis, luni, de departamentul comunicare al Roșia Montană Gold Corporation se precizează că nu există dispoziții legale care să permită Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile să condiționeze derularea etapei de analiză a calității raportului la Studiul privind evaluarea impactului asupra mediului de depunerea unui certificat de urbanism.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Președintele iranian Ebrahim Raisi a murit într-un accident de elicopter
Experimentata Raicu l-a 'prins' pe şefuleţ! Ce a făcut micuţul pervers înainte de întâlnire
Unde s-a refugiat și ce s-a ales de Maria, femeia de care a divorțat Mihai...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Traian Băsescu: Ar fi o mare greșeală a României să nu dea Ucrainei un sistem...
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care...
"Te iubesc, sufletul meu". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant transmis de părinții...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
Top 30 cele mai bune universităţi din România: UBB, UB şi Politehnica din Bucureşti conduc...
Marea IUBIRE a lui Nikola Tesla! „Dintre toate, cel mai mult mi-a plăcut...
Rămas bun, maestre! A murit marele actor. Și-a luat adio
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
”Cam vulgară” Lidia Buble, criticată dur după ce a apărut la bustul gol
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Test de cultură generală. Ce înseamnă SOS?
×